“Am acceptat oferta voastra dintr-un motiv foarte simplu. Eu niciodata nu am avut un public sofisticat, iar al vostru mai are si bun-simt. La garderoba Bibliotecii Academiei angajatele citesc Ring, nu Jurnalul national”. (via Hotnews).

Cuvintele pline de venin, flegma si neputinta apartin unicului manechin din mass-media post-decembrista. Vorbim aici de promotorul vestei slinoase purtata peste camasile  infestate de sudoarea libidinoasa, caracteristica barbatului lipsit de cel mai important organ. Si anume…coloana vertebrala.

Este vorba de Ion Cristoiu. O creatura care beneficiaza inca de succesul EVZ din anii ‘90. Spun ca beneficiaza pentru ca inclusiv eu am tendinta sa spun: ” Da, frate’, Cristoiu rules in materie de presa. E tare de tot. Aproape toti jurnalistii cu experienta au trecut prin mana lui. E bun rau. Stie sa faca presa. Stie sa vanda”. Problema e ca acest rationament este complet gresit. Exista cateva reguli pe care le respecta inclusiv Mama Natura. Si anume: “1. Nu iti futi in gura semenii. Mai ales pe cei care ti-au dat si-o paine. 2. Daca esti o mata jigarita nu incerca sa te dai caine ca nu-ti iese”.

Cine poate uita surasul condescendent al manechinului, in timp ce il asculta pe bolnavul de Stan, in emisiunea parintelui reformat Gadea?

Cine poate uita faptul ca a curs ceva apa pe Dunare, cat timp a luat un ban de la Voiculescu?

Cine poate uita ca a participat cu devotiune si credinta la “linsajul” penibil al celuilalt tradator, cunoscut sub numele de scena Traian Basescu, timp de zeci de emisiuni?

Sunt convins ca nimeni. Si mai sunt convins de un lucru, de o realitate ce-i scapa acestui copil renegat de parinti, frati, prieteni si de viata: TOTUL SE PLATESTE! Mai ales tradarea. Am crezut o perioada buna ca celalat jeg, pe numele sau Cornel Nistorescu, l-a facut in sange pe purtatorul de vesta. Ca i-a fortat mana si l-a vaduvit de o gramada de parale. Complet fals. Nu l-a pacalit in niciun fel, pur si simplu a urmat regulile unui joc la care participa de multi ani si Ion Cristoiu. Un joc al tepelor, al tradarilor, al pacalelilor, al minciunii si prefecatoriei. Ion Cristoiu a primit exact ce merita. Si inca nu s-a terminat. Cancerul ce-i macina bruma de onoare si demnitate o sa-i “fure” si ultima jucarie: dorinta (prost disimulata) de popularitate.

Patriciu il va plati si folosi ca pe o simpla unealta, o unealta ce va ridica pentru scurt timp ratingul publicatiilor detinute. Cand isi va consuma si ultima picatura de venin o sa fie inlaturat ca un simplu angajat ce nu mai produce. Pentru ca doar veninul sau mai poate scoate ceva audienta, in aceste vremuri de cacat. Publicul deja incepe sa inteleaga cine este. Colegii de breasla stiu de mult timp cat rahat poate tine ascuns in gusa, in timp ce se pelticeste pe sticla. Patronii au miliarde iar el este un simplu activ in firmele acestora. Cat despre Dumnezeu…ce sa mai spunem?! La prima vedere, a uitat complet de romani si de Romania, cu atat mai mult de Ion Cristoiu. Gresit. O sa i-o dea la temelie cand ii va fi lumea mai draga. Intr-un fel sau altul. Pentru ca o astfel de persoana care la nici o luna dupa plecarea din Intact face astfel de declaratii nu are cum sa lase in urma altceva decat o simpla si puturoasa gramada de rahat, pe care timpul o va curata. Un alt jeg ce va cadea in uitare. La mai mare, manechine!

Cam ce reactie poate avea o persoana care are cat de cat idee despre cum functioneaza mecansimele mass-media, despre relatia dintre presa si putere sau despre persoanele implicate in acest fenomen, atunci cand citeste acest material publicat de Hotnews, apartinand distinsului nostru profesor Mihai Coman?

Trecem peste scriitura incalcita (statistici, presarate cu idei “proprii” lansate in online de cativa ani buni), trecem si peste faptul ca unghiul de abordare este la nivelul clasei a III-a de la scoala de copii cu dizabilitati, pana la urma nu bagam in seama nici faptul ca nu se afla in postura de a comenta mass-media, tinand cont de faptul ca respectivul este un simplu “self made copy-paste teacher”…trecem peste tot si tot nu intelegem de ce Hotnews a publicat acest material?

Chiar in asa-zisul text (inclus la categoria OPINII???) se regaseste citat un angajat Hotnews, cu un text incomparabil mai bun. Sub toate aspectele. Are o penita mai buna, este mai articulat, mai argumentat…mai tot ce vreti. Este o scriitura care mi-a placut foarte mult. Textul domnului Coman, poate, in cel mai fericit caz, sa impresionez un student din anul I (care oricum va iesi bata din FJSC). Incepand cu anul II, banuiesc ca respectivii studenti citesc blogosfera si au aflat de mult timp faptul ca in presa din Romania esti inconjurat de jeg si jeguri, de persoane fara nicio urma de bun-simt sau eleganta care s-au vandut. Pentru ca asta e singurul mesaj transmis de Mihai Coman. Nicidecum o analiza profunda a relatiilor dintre patroni si politica, dintre patroni si presedintii companiilor private care isi cumpara de 10 ani linistea, prin intermediul publicitatii. De salariile mizere, inscrise pe cartea de munca, ale celor care aduc si scriu stirile etc.

Inteleg, in ultima instanta, motivatia celor de la Hotnews. Sau cred ca o intrezaresc. Este ceva de genul: Mihai Coman este “parintele jurnalismului”. El a stat deoparte de toate scandalurile de presa. Hai sa il convingem sau hai sa acceptam texul sau. Va fi vazut ca un material obiectiv, apartinand unei persoane obiective, cu credibilitate, cu greutate.

Oricum ai da-o insa, pici prost. Plagiatorul nostru nu se afla in postura de a a scrie despre neregulile din mass-media. Sub nicio forma. Eu, de exemplu, da. Sau alti bloggeri. Ii reamintesc pe aceasta cale ca atat el cat si sotia dansului au plagiat fara nici cea mai mica urma de bun simt lucrari scrise de profesionisti din afara. In cel mai fericit caz, daca nu a plagiat, nu a facut decat sa preia si sa faca o simpla compilatie a manualelor de jurnalism scrise de altii. Nu a venit cu nimic original, singurul sau merit fiind acela de a fi pus bazele administrative ale Facultatii de Jurnalism, intr-o alta forma decat Stefan Gheorghiu.

Sunt extrem de surprins de decizia celor de la Hotnews. Chiar dezamagit. Stim cu totii ca publicitatea si compromisurile aduse de aceasta tin in viata orice publicatie, stim si ca se intampla sa nu ai idei, mai stim si ca poti avea o zi mai proasta. Stim si intelegem o multime de derapaje.  Dar nu stim de ce nu exista totusi niste limite. Limite in ce priveste coloana vertebrala. Sunt lucruri pe care nu le faci. Punct.

Cam atat, draga Hotnews… Si mult succes domnului Mihai Coman. La cat mai multe astfel de articole. Caderea in binemeritata uitare va fi mult mai aplaudata.

Ce cauta Bogdan Chireac, de o luna de zile, pe sticla?

Cat de lipsiti de coloana si de cel mai elementar bun simt trebuie sa fie cei care iau decizia sa il invite? Respectiv cacaciosii de la Realitatea TV!?

Cata nemernicie si cata nesimtire incap in acea scarba asudata, de isi permite sa comenteze si sa infiereze afacerile facute de X si Y cu statul?

Cata milostenie incape in Bunul Dumnezeu de nu-l trasneste, macar asa un pic (cat sa-i amorteasca limba pe vecie), atunci cand vorbeste de contracte atribuite de stat, pe baza de “relatii”?

Cata prostie mai incape in noi de nu reusim sa inchidem televizoarele pentru doua luni, aratandu-le astfel, fariseilor din mass-media, ce inseamna adevarata putere a celor care mai au inca ceva creier?  Cam pe unde s-ar duce rate-card-ul acestor tradatori imputiti din presa, dupa doua luni in care vor prezenta directorilor de marketing din companiile private audiente de cateva mii de persoane per emisiune?

Cam cati bani credeti ca primeste un reporter simplu de la Antene, de exemplu, in perioada de campanie, pe luna, de la diverse partide politice? (Cine raspunde corect primeste un premiu. Serios. Trimit cu DHL o sticla de vin exceptional. Raspunsurile sa fie de genul: partidul X = Y euro,  etc. Sunt acceptate marje de eroare de 20 procente. Daca se greseste la un singur partid premiul nu se acorda )

Cati tampiti mai exista in Romania, cu varste cuprinse intre 20-40 de ani, care sunt partizanii vreunui partid politic, crezand din adancul sufletului lor penibil, ca respectivul partid vrea si poate sa schimbe ceva? ( Precizare redundanta: nu se iau in calcul cei care au un interes, de orice natura. Aia sunt scuzati, pe buna dreptate. Macar stiu ce vor)

Si, inca o data, ce cauta Bogdan Chireac la televizor, pe post de analist moralist si capabil de analize nepartinitoare, curat la suflet si in fapta? Bai, mica muie impotenta, mi-am luat un Motorola. Slabut rau. Si mai si pute a rahat si jeg. Mars inapoi in grota, nemernicule!

“Eu stiu despre ce-i vorba! Tu, fraiere, mars la cotet “

Asta e regula numarul 1. Nu incercati sa gasiti alte variante. Asta e si gata. De aici pleaca totul. Continuarea rationamentului ar fi cam asa:

“Eu stiu cum sta treaba, asa ca…taci din gura fraiere. Ma pis pe tine. Nu ma inveti tu pe mine. N-ai ce sa ma inveti. Ma doare in cur de istoria ta, a familiei tale…de educatia si cultura ta. La paine ies in slapi, parchez unde vreau si merg pe unde vreau. Vorbesc cat de tare vreau eu si, mai ales, cand vreau eu. Ma port cum vreau si vorbesc cum vreau. Ma imbrac cum vreau eu si fac ce vrea muschii mei. Cine esti tu, ba, bulangiule, sa-mi tie mie teorii? Carnat flausat ce esti! Da-i drumu’ de-aici ca-iti rup capul, fraiere! Esti praf, loosere! N-ai valoare, nu esti adevarat”

Astia sunt retarzii care “au inteles” si traiesc din plin capitalismul in Romania. Astia sunt cei pentru care valoriile si principiile inseamna doar valoarea materiala si principiul  basinii care iese prin gel si toalele de “firma”. Si, nu numai ei. Sunt zeci de categorii. Sportivi, ziaristi, functionari la stat si la banci…etc.

(Imi aduc aminte ca acum vreo 3-4 ani au venit in tara homosexualii aia de la Dolce&Gabana. Iar la plecare au zis ca marfa gasita prin mall-uri si alte magazine e mai fake decat aia din Cambodgia. Cica unele modele de haine, care erau inscriptionate D&G, nici macar nu exista pe linia lor de productie. Acum,ma-ntreb ranjind, ce-or fi zis pacalicii aia care au dat 8 milioane pe o pereche de blugi, dupa ce au auzit stirea? )

P-astia i-as impusca. Fara mila. Ma lovesc si ne lovim de ei aproape peste tot. Pot sa aibe si 2 facultati facute. Iar limbajul sa nu fie ca cel descris in randurile de mai sus. Ideea insa ramane aceeasi, in cazul ambelor categorii/tipologii. O diploma nu schimba cu nimic caracterul, inteligenta sau sensibilitatea. Tot bou ramai, daca asa te-a lasat Doamne-Doamne pe pamant.  Dupa ce i-as mitralia in teasta, probabil ca o sa planga dupa ei inca 3 idioti din neamul lui. Din astia, juma’ de persoana poate chiar nu merita. Asta e, victime colaterale. Mi-ar parea rau dar as putea trai linistit. Incerc sa vizualizez ultima grimasa a unui astfel de romanas in timp ce glontul ii perforeaza craniul. Oare aceea miime de secunda de durere, lasa vreun semn pe fata lui? Oare va avea aceeasi expresie cretinoida ca in restul momentelor in care promoveaza si perpetueaza comportamente de genul mai sus amintite?

Suna urat, nu? Un pic bolnav si chiar condamnabil? Adica, mai bine scriam inca un post de genul De ce mi-e sila de romani, in care sa mai bag inca vreo 50 de motive, in loc sa afirm in spatiul public ca as impusca niste oameni? Nu-i asa?

Ce sa zic… normal ca nu as avea puterea sa apas pe tragaci si ca doar gura e de mine . Dar senzatia si pornirea chiar astea sunt Si mai stiu ceva: chiar in secunda in care voi pune punct acestor randuri, aceleasi trairi le vor avea multi, foarte multi. Din pacate, “multii” astia sunt mai putini decat majoritatea. Prin urmare….
ziceti voi, ce-i de facut? Nu-i asa ca mai bine scriem despre presa in continuare? Pare mult mai simplu. Macar acolo exista solutii. Mai mult teoretice decat practice, dar le putem gasi.

La fel ca orice mare intreprindere, presa are o foarte clara si bine definita diviziune a muncii. Din pacate pentru viitorii jurnalisti acest aspect nu poate fi cunoscut decat dupa ce ai trecut prin malaxorul gazetariei. Pana atunci, orice student va crede fie ca randurile sale vor schimba raul din jurul sau, fie ca o sa ajunga o varianta imbunatatita de Esca, Mandruta etc, in functie de micile veleitati, pacatele varstei si ale momentului.

Realitatea, insa, e cu totul alta. Prin urmare, cred ca ar fi extrem de util un mic “ghid” al tipologiei umane si profesionale din presa. Odata citit si inteles, diviziunea muncii va fi extrem de usor de inteles si aplicat. In sensul ca, dupa ce il asimilezi, iti vei putea aproxima extrem de corect viitorul tau in presa. Singura conditie este sa te cunosti si sa fii sincer cu tine.

Asadar, sa purcedem ( in ordine aleatoare):
1. SCLAVUL
Este acel ziarist, un pic “retard”, care, ajuns printr-o intamplare in presa, va avea satisfactia semnaturii si a celor 20 de milioane salariu pana cand va muri. De obicei acestia se vor multumi cu sarcini de genul: “Du-te la conferinta companiei X ca avem o obligatie”, sau ” Ia vezi ce vrea sa manance lumea si fa o comanda”

2. NEINTELESUL
Imi provoaca cele mai mari dileme. Nu stiu dc sa ii acord 1 pg sau doar cateva randuri. Neintelesul este ori copilul de liceu, elev la uman, care simte ca are un talent nedescoperit sau neinteles (sic!) sau viitorul politehnist care se pregateste sa mearga la Politehnica pentru ca asa vor parintii sau pentru ca este la “real”. El simte ca poate scrie – deja are 2 poezii de dragoste scrise – doar ca nu are spatiul de exprimare. Pentru el, publicistica nu inseamna Eminescu sau Maiorescu. Publicistica este doar o oportunitate de a pune pe hartie gandurile zbuciumate (firesti, de altfel) care il tulbura. Jurnalismul este un fel de Litere. E ceea ce trebuie in caz ca pic la Filozofie sau Litere.
OBS!!!
Dc ajunge in presa nu va intelege niciodata de ce paragraful lui, la care a muncit juma’ de zi, nu este bagat in seama, in timp ce colegul lui care da copy-paste de pe Mediafax e laudat de sef. Nu va intelege niciodata diferenta dintre productivitate in presa si creativitate, libertate in exprimare sau talent….toate acestea sunt fix ZERO in fata unui sef care vrea sa cunosti toate site-urile de profil, minim jumate din PR-stii din domeniu, sa cunosti fenomenul si sa poti respecta in 10 minute, pricipalele reguli ale stirii. Apoi s-o versi in pagina. Si cam are dreptate. Asta e business-ul. Nu isi permite sa faca favoruri. Isi pierde el slujba.
Pe scurt, se va simti nedreptatit iar sefii vor fi, in maximum 2 ani de activitate, niste prosti care habar nu au ce inseamna jurnalismul.

3.VEDETA
Eehheee. Problem…problem…la voi…la groapa cu piscina.

Pai, sunt trei categorii, care se impart la randul lor in alte subcategorii. Momentan, ne ocupam doar de categoriile-mama.
Prima categorie: esti un fel de Ciutacu care isi asuma pozitia si care se bucura de un anumit statut, pe care nici eu nu l-as lepada, in societatea asta imputita. Important e sa nu iti vinzi sufletul. Iar aici, respectiva categorie sta bine. Si-a gasit drumul in presa, fara sacrificii supreme (asta inclin sa cred. Poate ma insel), si il urmeaza stiind ca are o familie si o viata de trait. Fara prea multe prefacatorii. De genul: “Asta sunt, asta fac. E clar ca daca as fi bagat mana la borcanul cu miere, voi, publicul, m-ati fi prins. Ei bine, n-am facut asa ceva. Un avantaj oi fi avut si eu…dar atat. Cine nu a avut?! In rest chiar cred in misiunea mea.. Cine ma crede bine, cine nu….fuck off”. Restul sunt…..categoria a doua, si anume:

A doua categorie: esti un fel de Corina Dragotescu. Adica, o combinatie intre Sclav si Neinteles. Te superi ca nu mai iei 6.000 – 8.000 de euro net/luna, ca Vantu ti-a taiat din salariu. Sincer- nota editorului- roaga-te sa nu faca un studiu adevarat sa vada cati telespectatori aducea Corina Dragotescu. Nu postul, nu emisiunea, nu esecurile adversarilor. Tu, personal. Pentru ca altfel, nu prea inteleg de ce te deranjeaza ca iei cat un reporter. Poate asta e valoarea ta, masurata in return of investment. In fine, trecem peste acest gen pentru ca sunt convins ca niciun student/a nu-si doreste sa ajunga Corina Dragotescu. Acum, sincer, vrea cineva sa fie Corina Dragotescu?????

A treia categorie: aici, probabil ca numai cei ce profeseaza o sa descifreze micul portret. Este vorba despre acel jurnalist, cu apucaturi de mic spagar, semi-talentat, semi-citit care a ajuns la 30-40 de ani sa ocupe o functie de semi-conducere. Ei bine, asta e periculos tare. Jurnalistul asta este genul micului sef de CAP care se trezeste brusc in pantofi. Nu prea este el obisnuit dar invata repede sa mearga avand ceva in pcioare. Are mersul tantos desi e urat cu spume iar cocoasa ii iese prin tricou… are gura mare desi nu prea te astepti sa poata vorbi dupa cat rahat stii ca a mancat, iar rautatea lui o depaseste pe cea a femeii urate sau a barbatului ajuns la 25-30 ani la inaltimea de 1.60. Apropo, Boc cat are? (nu ca ar fi rau, asta e doar homosexual pasiv). Adica rautatea provenita din complexe. Pericol tare, bai fratioare.

4.NEFERICITUL

Asta, saracul, e praf. A prins vremurile in care presa insemna stire iar tirajele erau de zeci de mii pe zi. Cand scria ceva se misca lumea. Nu toata, dar se misca. Apoi, nefericitul a dat mana cu micul mogul, ajuns astazi MOGULUL. Acesta i-a insuflat, fara voia lui, un alt fel de a face presa. Problema lui e ca nu se simte bine in rolul asta. Inconjurat de tanara generatie din presa, adica de niste baloane de sapun, a invatat sa se adapteze. La fel ca animalul de la ZOO. Tigrul siberian din Baneasa traieste bine mersi. E chiar grasut! Si…ce cusca misto are!…Singura lui problema e ca isi aminteste de clipele in care zburda prin nametii de zapada, sau daca a fost crescut in captivitate, simte asa un chef sa iasa prin gratiile alea si sa-i smulga capul de pe umeri ingrijitorului. Sa vaneze si pula lui ceva.

Restul e…Can-can

“Cu netarmuita durere in suflet, natiunea romana deplange prematura trecere in nefiinta a celui care s-a numit ZIARISTUL ROMAN. Mogulii, bancile, capitalismul aberant inteles, trasaturile acestui neam si, nu in ultimul rand, slabicunile sale l-au rapit dintre noi.

Noi, cititorii primei editii a “Romaniei Libere” din 1990, aducem un ultim omagiu celui care ne-a insuflat, pentru scurta perioada, senzatia libertatii.

A fost o persoana care alerga pentru stire, care traia si pulsa odata cu evolutia unei anchete, care stia si simtea ca observatiile lui puteau schimba ceva. Observatii, nu opinii alimentate de falsa betie a popularitatii.

De-abia acum, odata cu disparitia sa , am inteles ce inseamna prezentul. Prezentul din presa. Am inteles ca latura romantica a jurnalismului nu are nimic de-a face cu activitatea economica a celor care platesc salariile ziaristilor. Ca diferenta intre un prelucrator de piulite si un ziarist, in extenso, o reprezinta piulita. Ambii au o norma. Un numar de articole ce trebuie livrate. Si nu oricum, ci pe placul clientului. Si, macar de-ar fi clientul lor direct!!! S-ar simti in buzunar.

Noi nu putem decat sa speram ca a plecat intr-un loc mai bun. Intr-un loc unde ingerintele politicului si economicului in presa au niste limite.

Pana atunci, noi, gascanii pacaliti, ne angajam sa nu mai cumparam niciun ziar timp de 3 luni. Sa nu mai deschidem televizoarele decat pe National Geographic
si pe Cartoon Network. Toate acestea pentru a scadea costul unui punct de rating sau a unei pagini de ziar, atunci cand vine vorba sa vinzi publicitate. Pentru a scadea implicit veniturile celor care detin presa si pentru a-i obliga pe politicieni sa faca cu adevarat ceva daca vor sa castige un vot. Si, poate, dupa acele 3 luni, ZIARISTUL ROMAN va reparea printre noi. “

Observ ca au reinceput flegmele bagate la tipar. Cu singura precizare ca nu se mai desfasoara cu precadere in pagini de ziar, ci pe bloguri. Si asta, pentru ca imaculatii in cauza fac parte din esalonul 3 sau 4, motiv pentru care nimeni nu o sa le dea VREODATA spatiu “de emisie”. Ala costa.

Ma simt obligat, inainte sa imi continui tirada de mic proletar, sa precizez faptul ca atitudinea reprobabila a domnului Sutu cu ocazia interviului la care a aceeptat sa raspunda, nu are nimic de-a face cu acest post. De altfel, fundamentul rationamentului si dezamagirii mele se regaseste in postul la care am facut referire in primul link. Prin urmare evitati sa gasiti un motiv ascuns legat de motivul ce ma impinge sa scriu aceste randuri.

Revenind la tema acestor randuri pline de “venin”, ma intreb care e motivul pentru care Dumnezeul blogurilor nu intreupe conexiunea la net unor persoane precum Cristian Sutu si Costi Rogozanu in momentul in care observa ca respectivii au scris asta si asta.

Ce naiba il poate face pe un individ relaxat, impacat cu el, cu lumea si cu Dumnezeul lui sa scrie asa ceva?… Dorinta de a schimba ceva?…M-ar bucura enorm, doar ca ma indoiesc profund. Prin urmare, tinand cont de faptul ca ESTI in presa si cunosti toate dedesubturile si orgoliile de “artisti” ale jurnalistilor, ce muschii tai mici si atrofiati ai? Esti complexat, gelos, invidios, suferi de persecutie? Nu-ti recunoaste nimeni valoarea si pictezi la tine pe blog?

Sincer, eu unul nu m-as lauda cu faptul ca ocup locul 1271 in niciun clasament. Daca tot am gura mare si ies in fata….fratiorul mic si prost….pai, atunci, incerc sa schimb lumea. Chiar daca mor. Macar ma pomeneste baiatul meu dupa ce eu nu mai sunt. Sa ma compar cu site-ul Cotroceniului si al PSD-ului? Ai coaie? compara-te cu site-ul lui Adrian Nastase si “inchipuitul” site al lui Basescu. Si, te rog, nu incerca sa spui ca ai vrut sa spui altceva. Te departezi de penibil, cazi in jenibil.

Apropo, voi doi sex mai faceti? Nu impreuna, separat? Sau va ajung orgasmele oferite de trafic.ro si cinci comentarii aprobatoare?

Aveti idee ca in secunda in care voi mazgaliti pe blog niste linii intrerupte exista un numar suficient de mare de ziaristi care au pus bazele presei romanesti si care acum asteapta o pensie de 5 milioane? Iar ei nu scriu pe bloguri jigodisme din astea. Inca isi fac meseria. In vreun birou modest, dintr-o functie modesta. Cauta stiri, pun titluri, corecteaza texte si formeaza tineri. O sa spuneti ca aia vechii sunt niste betivi, ca nu au stiut sa sa marketizeze si sa se adapteze. Ca si blogul este o noua forma de exprimare. Ca nu le-ati furat locul de munca si nu va simtiti cu nimic vinovati ca activati intr-o meserie pe care ei au institutionalizat-o in Romania. Asa e, n-ati furat nimic. Dar un pic de respect si jena mai aveti? Ati auzit de respectul datorat inaintasilor? ………Credeti ca exagerez????

Poate va intrebati ce legatura au jurnalistii vechi cu scarbeniile scrise de voi? Nu cred ca o sa intelegeti vreodata! Am sa fac si eu o aroganta si o sa afirm ca sunteti niste niste simpli corporatisti. Nu-i asa ca ati simtit nevoia sa scrieti despre un razboi la fel de penibil ca si voi? E un razboi la zi. Este o stire in blogosfera. Aveti toate motivele blogosferice sa scrieti despre asa ceva. Razboi intre Mircea Badea si Ion Cristoiu!!! Ce subieeeect, frate!!!

Degeaba aveti ani in presa (si nu putini!!). Nu ati inteles nimic. Nu uitati ca nimeni nu respecta varsta, ci omul, caracterul sau si ceea ce lasa in urma. In loc sa formati tineri, din pozitia unor “cvasipersonalitati publice”, nu faceti decat sa exersati pentru caderea in uitare. Succes. Sunteti buni. Chiar cei mai buni.

Cum naiba de transmite OTV in direct, de cam 15 minute, imagini de la locul incendiului, in timp ce Realitatea si Antena 3 au 2 poze si 3 reporteri cu comentarii tampite?

Jur ca nu inteleg! Si chiar stiu cu ce se manaca munca in televiziune. Inteleg sa ajunga unul cu 5 minute.Hai 10. Maxim. Fratioare, esti TELEVIZUNE DE STIRI!!!! Daca esti pe locul 2 ai pierdut. Stirea e ACUM. ACUM o dai in direct. Altfel, ascult la radio.

Jenibil.

Bravo OTV!

P.S.: Scuze nu exista. Ca ala s-a nimerit acolo si ca noi aveam toate echipajele la 3 crime si 5 violuri. “N-am avut cum”. In niciun business, indiferent de domeniu, nu ai dreptul sa faci o astfel de greseala. Explicatii sunt 1000. Rezultatul e unul singur. Ca la fotbal: in istorie o sa ramana rezultatul. Penalizari uriase trebuie date. Fara mila. Pentru toti sefii si angajatii responsabili. Pentru toti, fara exceptie. Sunteti praf. Rusine!

Update 1.

E de belea Mirela Voicu. Auzi comentariu: “Sa speram ca Dumnezeu e acasa si biserica Armeneasca nu o sa pateasca nimic”. Saraca, mi-e mila de ea. Nu e deloc usor sa intri in direct la astfel de evenimente si sa trebuiasca sa umpli spatiu de emisie, minute sau zeci de minute. Pe bune.

Cand a auzit ca am rugat-o si pe Simona Ionescu sa participe la interviul acesta, un bun prieten, jurnalist vechi care o cunoaste personal pe Simona, mi-a spus: “Aaa, i-ai scris si Simonei. O sa-ti raspunda cu siguranta si-o sa vezi ca nu o s-o dea cotita”. Ce pot sa zic…a avut dreptate.

Si ma face sa-mi para rau ca nu i-am intrebat pe toti si cat de dor le este de perioada in care presa insemna sa cauti stirea, sa o gasesti si sa o arunci repede in pagina, trecand la cautarea urmatoarei. Fara telefon mobil, fara mail, fara masina de servici la scara, fara laptop-uri si Google. De perioada in care ei au invatat presa in timp ce o faceau, in fiecare zi, fara prea multi profesori. Cand politicienii respectau mult mai mult jurnalistii si presa, in ansamblul ei. Nu apucase sa devina o simpla activitate economica pe care o masori calculand profitul de dupa impozitare. Atunci le cam tremurau chilotii daca erau prinsi cu vreo vrajeala. Acum…isi scot chilotii si tot ii doare la basca.

Iti multumesc si tie Simona pentru franchete si faptul ca ai acceptat sa raspunzi.

JAPONEZUL: Cum ati descrie, in 10 cuvinte, relatia dintre presa si putere din ultimii 4 ani?
SIMONA IONESCU: Imi e de ajuns un singur cuvant: ANEMICA. Ca o catea lesinata.

J: Care sunt primele trei adjective care va vin in minte atunci cand va ganditi la consumatorul de presa din Romania?
S.I: Avid de senzational, extrem de critic, chiar daca nu e foarte bine informat, debusolat.

J: Vi s-au oferit, de cand ati inceput sa practicati aceasta meserie, bani pentru a ingropa un subiect sau pentru a promova unul?
S.I.: Extrem de rar, pe vremea cand lucram in presa “serioasa”. Rar, doar pentru ca eram femeie, nu din alt motiv. Indivizii cu bube-n cap au o anumita jena fata de ziaristele de pe Investigatii. Probabil ca le e teama sa nu se trezeasca cu o poseta in cap. Cu poseta n-am dat, dar sunt “spiciuri” cu care poti sa eviti tentativele de mituire.

J: Cum comentati faptul ca TOTI jurnalistii afirma, la fel ca in politica, ca CEILALTI sunt cumparati? In sensul ca, urmand cea mai simpla logica, daca eu spun ca tu furi, iar tu spui ca eu fur si nu exista nicio instanta care sa decida cine fura, atunci CINE NAIBA FURA?
S.I.: Si la doctori e la fel. Si la politicieni.Si la politisti, si la procurori, si la profesori, si la…filozofi! Doar ospatarii si tinichigiii nu-s cumparati, ca ei s-au tampit mai putin in scoala, alegand “meseria e bratara de aur”. Drept pentru care sunt apreciati de presedinte!

J: Sunteti de acord cu afirmatia ca, in Romania, s-au platit si inca se platesc jurnalisti (cu functii de conducere sau fara) pentru a ingropa un subiect sau pentru a promova unul?
S.I.: Da. Este unul din motivele pentru care am ales sa raman inca mult si bine la un tabloid. Sunt rare situatiile

J: Din informatiile pe care le detineti, trustul in care activati, a decis – prin cei care detin conducerea si banii – sa “puna batista pe tambal” in vreun caz care implica interesul public? Sau, a decis sa sustina un om/partid politic, om de afaceri/ companie/ club sportiv sau sindicat?
S.I.: 1. Nu stiu de nici un caz de interes public bagat sub pres. Iar ministrii liberali au fost criticati dur sau ironizati in publicatiile trustului Adevarul, chiar daca patron este un liberal. 2. Trustul a decis ca, in acest an de campanii electorale, nici Adevarul, nici Click! sa nu se implice in politica prin editoriale tematice, anchete sau dezvaluiri. Se publica doar stiri pur informative.

J: Sunteti multumit de modul in care se practica jurnalismul in Romania? In cazul in care nu sunteti multumit, cine credeti ca este vinovat? Patronul, care are painea si cutitul si care “s-a inteles” cu puterea, sau jurnalistul care accepta presiunile?
S.I.: Nu. Presa nu mai are zvacul de altadata. De vina sunt si ziaristii, care fie s-au blazat, fie sunt macinati de orgolii, fie aspira la o pozitie sociala inalta sau mult mai avantajoasa pecuniar. Si din cauzele acestea se autocenzureaza mult prea des. De vina sunt si patronii, care se implica sau sunt implicati in politica, chiar daca nu s-au inteles cu puterea! Opinia publica, si chiar noi, jurnalistii, ii percepem asa. Exemplu e si intrebarea ta.

J: Sunteti de acord cu urmatorul argument: “Presa este o activitate economica ca oricare alta. Ea satisface cererea publicului. Daca el vrea manele, noi dam manele”? Daca nu agreati acest punct de vedere, cum explicati faptul ca de apoape 20 de ani se intampla exact acest lucru?
S.I.: Fie ca ne place sau nu, asta este adevarul: presa este o afacere! Ne-a invatat asta, acum 11-12 ani, primul trust strain care a investit in presa romaneasca. Patronul baga bani, isi dezvolta redactia, dar la un moment dat vrea sa i se intoarca in cont investitia. Pretinde produse vandabile, din care angajatii sa-si scoata salariile, cheltuielile si sa-i ramana si lui beneficiu.Vremea acumularii datoriilor sau a aducerii banilor “de acasa” a trecut demult. Nu sunt de acord (desi lucrez la un tabloid) cu ideea simplista “daca vrea manele, da-i manele!”. Trebuie sa gasesti reteta “tocanitei”, in care bagi si manele, dar pui si alte ingrediente, care cu timpul sa-i dezvolte gustul si pentru altceva. Daca va uitati cu atentie in Click! veti gasi si altceva decat scandalurile “vedetelor” si pasiunile lor “zburatoare”!

J: Sunteti multumit de modul in care evolueaza cariera dumneavoastra in presa?
S.I.: Nu. Daca as fi multumita ar insemna ca am atins o limita si ma plafonez acolo.

J: Enumerati 3 decizii majore pe care le-ati lua in cazul in care, maine, ati ajunge sa detineti un trust de presa puternic?
S.I.: Lasa intai sa-l am, ca apoi ma pliez imediat pe decizii!

J: Din cate stiti, care mai este procentul publicitatii platite de stat in presa din Romania?
S.I.: Chiar nu mai ştiu. Dar e mult mai mic decat cel de cum 5-6 ani in urma. Beneficiarii sunt insa tot aservitii guvernului. Avem acum cazul Iacob-Ritzi!

J: Aveti vreo simpatie politica? In sensul ca simpatizati cu un partid anume?
S.I.: Simpatiile mele politice sunt “uni-nominale”, in functie de cat de bine cunosc omul si ceea ce a facut in cariera lui..

J: Pe scara de la 1 la 10, cat de multumit sunteti cu privire la banii castigati din presa, pana in acest moment?
S.I.: 7-8, pentru cat muncesc si ce experienta profesionala am. Dar niciodata nu am stiut sa (ma) negociez. Si mereu am dat prioritate altor aspecte decat cel pecuniar.

Citind  asta pe blogul lui Tiberiu Lovin am fost atins la bibilica in secunda doi. Oare chiar in halul asta s-a ajuns? Ma intreb si eu ca babele. Faza cu nu-l dam afara, il dam doar in judecata este fantasmagorica. Cititi ca e prea tare.

In fine, revenind la interviu vreau sa-i multumesc si pe aceasta cale pentru faptul ca a acceptat sa raspunda. Si mai ales pentru modul in care a facut-o.

JAPONEZUL: Cum ati descrie, in 10 cuvinte, relatia dintre presa si putere din ultimii 4 ani?
Tiberiu LOVIN: Politica, violator si corupator. Presa a fost victima si curva.

J: Care sunt primele trei adjective care va vin in minte atunci cand va ganditi la consumatorul de presa din Romania?
T.L.: Nu-mi vin.

J: Vi s-au oferit, de cand ati inceput sa practicati aceasta meserie, bani pentru a ingropa un subiect sau pentru a promova unul?
T.L.: De multe ori. Daca eram “orientat”,de mult nu mai citeam ziarele sau scriam,ci faceam castele de nisip in Spania. Dar eu sunt un visitor si vreau sa castig bani cinstit. E o aberatie, stiu, numai ca altfel nu pot.

J: Cum comentati faptul ca TOTI jurnalistii afirma, la fel ca in politica, ca CEILALTI sunt cumparati? In sensul ca, urmand cea mai simpla logica, daca eu spun ca tu furi, iar tu spui ca eu fur si nu exista nicio instanta care sa decida cine fura, atunci CINE NAIBA FURA?
T.L.: Generalizare este prima greseala. Sunt politiceni si politicieni, la fel jurnalisti si gurnalisti. Numai unii fura . Aia care au curaj si n-au constiinta.

J: Sunteti de acord cu afirmatia ca, in Romania, s-au platit si inca se platesc jurnalisti (cu functii de conducere sau fara) pentru a ingropa un subiect sau pentru a promova unul? T.L.: Total de acord. Stiu cazuri concrete, recente sau trecute. Imi este greata. Sa trecem la lamaie.
J: Din informatiile pe care le detineti, trustul in care activati, a decis – prin cei care detin conducerea si banii – sa “puna batista pe tambal” in vreun caz care implica interesul public? Sau, a decis sa sustina un om/partid politic, om de afaceri/ companie/ club sportiv sau sindicat?
T.L.: Da, cand lucram pentru diverse trusturi. Acum nu, ca-s freelancer  , iar dusmanii spera sa mor de foame. Vreau sa-i anunt ca mananc putin si prefer ceaiul unei cafele cu miros de spaga.

J: Sunteti multumit de modul in care se practica jurnalismul in Romania? In cazul in care nu sunteti multumit, cine credeti ca este vinovat? Patronul, care are painea si cutitul si care “s-a inteles” cu puterea, sau jurnalistul care accepta presiunile?
T.L.: Nu sunt multumit, ca mai toata lumea. Vina: conducerea editoriala si cea administrativa. Jurnalistul este intr-un tarc in care este vanat incontinuu si nimereste in alt tarc daca pleaca. Singurele solutii: sindicatul si unitate.

J: Sunteti de acord cu urmatorul argument: “Presa este o activitate economica ca oricare alta. Ea satisface cererea publicului. Daca el vrea manele, noi dam manele” ? Daca nu agreeati acest punct de vedere, cum explicati faptul ca de apoape 20 de ani se intampla exact acest lucru?
T.L.: Nu sunt de acord. Se intampla de mai putin de 20 de ani, dar asta are mai putina importanta, dintr-un motiv simplu: prima data invatam prostiile. E cel mai usor lucru. Asadar, presa incearca sa ofere subiecte usoare dar spumoase. De ce? Presa nu mai este un formator de opinie, ci un circar care glumeste uneori serios. E prea greu sa fii profesionist in ziua de azi. Multa munca, multa munca si sastifactii putine. Problema: a disparut pasiunea. Nu in toate cazurile.

J: Sunteti multumit de modul in care evolueaza cariera dumneavoastra in presa?
T.L.: Extrem. Mai am un pic si dau party  .

J: Enumerati 3 decizii majore pe care le-ati lua in cazul in care, maine, ati ajunge sa detineti un trust de presa puternic?
T.L.: Depinde de trust. Sigur as concedia incompentii, as angaja cei mai buni oameni si l-as urca pana pe primul loc.

J: Din cate stiti, care mai este procentul publicitatii platite de stat in presa din Romania?
T.L.: Mult mai mic, dar nu de neglijat.

J: Aveti vreo simpatie politica? In sensul ca simpatizati cu un partid anume?
T.L.: Nu. Asta-i politica?

J: Pe scara de la 1 la 10, cat de multumit sunteti cu privire la banii castigati din presa, pana in acest moment?
T.L.: 7

Tinand cont de faptul ca Victor Ciutacu are un numar egal de simpatizanti si de “dusmani”, mi-as dori ca acest post sa nu genereze comentarii pro sau contra raspunsurilor sale. Sau mai rau, pro sau contra persoanei. Sa fie doar citit cu luciditate si fara pasiuni. Iar comentariile sa nu vizeze persoana mai mult decat este cazul. Nu as vrea ca popularitatea lui sa umbreasca mesajele transmise de el.sau scopul final al acestui interviu. Prin urmare, va rog sa va abtineti de la a-l injura sau de la a-l ridica in slavi. Important este ceea ce spune. Asta nu inseamna sa nu comentati. Echilibrul este insa cuvantul de ordine.

Si inca ceva, ce este valabil pentru toate raspunsurile de pana acum. Problemele din presa sunt extrem de importante si de sensibile si niciun interviu nu va putea sa le cuprinda sau sa vina cu solutii complete si finale. Asadar, va fi foarte usor, oricui, sa gaseasca lacune in vreo intrebare dar mai ales intr-un raspuns. Scopul nu este de a gasi motive de scandal/cearta/sau critica. Ci, acela de a atrage atentia, incet-incet, asupra problemelor.

Ii multumesc si lui pentru faptul ca a acceptat sa raspunda si ii astept si pe ceilalti.
JAPONEZUL: Cum ati descrie, in 10 cuvinte, relatia dintre presa si putere din ultimii 4 ani? VICTOR CIUTACU: Curve si consumatori, dar nu stiu exact care-i care.

J: Care sunt primele trei adjective care va vin in minte atunci cand va ganditi la consumatorul de presa din Romania?
V.C.: Naiv, romantic, perseverent.

J: Vi s-au oferit, de cand ati inceput sa practicati aceasta meserie, bani pentru a ingropa un subiect sau pentru a promova unul?
V.C: Evident. Oric(in)e are un pret. Se pare ca al meu e mult prea mare pentru piata din .ro. Deci raman sa plivesc orezu’ pe plantatia mogulului; asta sau altu’.

J: Cum comentati faptul ca TOTI jurnalistii afirma, la fel ca in politica, ca CEILALTI sunt cumparati? In sensul ca, urmand cea mai simpla logica, daca eu spun ca tu furi, iar tu spui ca eu fur si nu exista nicio instanta care sa decida cine fura, atunci CINE NAIBA FURA?
V.C: Eu nu generalizez. Unii afirma despre altii, asta da. Nimeni nu fura in Romania. Ai vazut vreun condamnat de marca dupa Revolutie?

J: Sunteti de acord cu afirmatia ca, in Romania, s-au platit si inca se platesc jurnalisti (cu functii de conducere sau fara) pentru a ingropa un subiect sau pentru a promova unul?
V.C: Absolut de acord. Unii se platesc pe contracte-cadru, prestari servicii pe termnen lung. N-as generaliza, insa. Cunosc eu o sumedenie de oameni care nu se vand. Daca vrei, ti-i spun in privat, ca sa nu-i fac de ras in fata deontologilor.

J: Din informatiile pe care le detineti, trustul in care activati, a decis – prin cei care detin conducerea si banii – sa “puna batista pe tambal” in vreun caz care implica interesul public? Sau, a decis sa sustina un om/partid politic, om de afaceri/ companie/ club sportiv sau sindicat?
V.C.: Nu se negociaza cu mine asa ceva. Toate trusturile, la diverse momente, fac cate o sobolanie, doua sau mai multe. Normal ca mai aud, ca nu-s surd.

J: Sunteti multumit de modul in care se practica jurnalismul in Romania? In cazul in care nu sunteti multumit, cine credeti ca este vinovat? Patronul, care are painea si cutitul si care “s-a inteles” cu puterea, sau jurnalistul care accepta presiunile?
V.C.: Nu sunt multumit, dar nici disperat. Presa nu-i nici mai buna, nici mai rea decat societatea in ansamblul ei. Parca am baut apa dupa Corleone de la Liga J Viata-i vinovata, ca-i curva.

J: Sunteti de acord cu urmatorul argument: “Presa este o activitate economica ca oricare alta. Ea satisface cererea publicului. Daca el vrea manele, noi dam manele” ? Daca nu agreati acest punct de vedere, cum explicati faptul ca de apoape 20 de ani se intampla exact acest lucru?
V.C.: Agreez acest punct de vedere. Educatie si cultura civica sa faca TVR si SRR, ca d-aia platim impozite. Plus „Vorbe grele”, cat o mai rezista pe post, ca eu sunt un tampit inadaptabil si nu dezbrac oamenii pe hol inainte de emisiune.

J: Sunteti multumit de modul in care evolueaza cariera dumneavoastra in presa?
V.C.: As fi ipocrit sa spun ca nu. Sigur ca mi-as dori mai mult, dar multumesc lui Dumnezeu (si) pentru cat mi-a dat pana acum.

J: Enumerati 3 decizii majore pe care le-ati lua in cazul in care, maine, ati ajunge sa detineti un trust de presa puternic?
V.C.: Era sa zic „power to the people” si/sau „samba si, trabajo no!”, da’ mi-am dat seama ca nu pot face asta pe banii mei. Ca sa fiu sincer, habar n-am.

J: Din cate stiti, care mai este procentul publicitatii platite de stat in presa din Romania?
V.C.: Nu stiu, da’ se mananca in continuare de la stat. Uita-te la Ridzi & Udrea cum isi cumpara stiri si talk-show-uri. Multumesc lu’ Allah ca nu am responsabilitati in aceasta zona.

J: Aveti vreo simpatie politica? In sensul ca simpatizati cu un partid anume?
V.C.: Am simpatii in (toate) partidele politice, nu si la nivel de curente. Nu-mi fac iluzii, sa n-am deziluzii. Asta am invatat-o de la nea Imi Jenei J

J: Pe scara de la 1 la 10, cat de multumit sunteti cu privire la banii castigati din presa, pana in acest moment?
V.C.: Undeva pe la 7, dar asta numai de cand prestez si la tv pe bani.

Dar vai, vai ce-mi citira ochisorii?!! E posibil asa ceva?

Am ajuns pe blogul lui Catalin Cocos, via Tiberiu Lovin, pe care il astept inca sa imi raspunda la micul interviu. Mai ales ca a promis.

Revenind la Catalin Cocos nu pot sa spun decat atat: IMI PARE FOARTE RAU PENTRU EL SI PENTRU CEI CA EL. Imi pare rau din toata inima mea. Am avut norocul sa ies la timp din mocirla. Indemnat de batranii pe care, daca nu ii ai, trebuie sa ii cumperi. Cu 1-2 beri .

Ce sa mai zic???? La cat mai mute bloguri despre infectia din presa. Daca presa este cainele de paza al societatii, in relatia cu puterea, blogurile responsabile trebuie sa devina rapid cainele care pazeste cainele. Mai ales ca se cam da la dulce cainele asta de paza, numit mass-media

De ce imi rade un ochi? Pentru ca scriu, obsesiv ar spune unii, despre mizeriile din presa, fara sa intru in can-can-uri, de aproape un an si jumatate. Reactiile au fost destul de limitate. Iata insa ca, pe masura ce apar din ce in ce mai multi care scriu despre adevarul din institutiile de presa si lasa deoparte micile razboaie personale sau mai stiu eu ce non-stiri, se naste o atitudine. E primul pas. La mai mare.

Si i-as mai spune ceva lui Catalin: Ai mare grija ce decizii iei. Sa nu crezi ca in alta parte e altfel. Cei cu coloana vertebrala nu pot supravietui in presa decat cu mari sacrificii. Si vei ajunge la o varsta ceva mai inaintata, in vreo redactie de rahat, plin de amintiri si regrete. Get out, frate! Now! Nu merita sacrificiul. Faima, banii si confortul il monopolizeaza rapid “vedetele” de presa. Restul…mai rau ca soldatii aia din prima linie. Total dispensabili.

Iata si justificarea postului anterior:

JAPONEZUL: Cum aţi descrie, în 10 cuvinte, relaţia dintre presă şi putere din ultimii 4 ani? MIHNEA MARUTA: Rătăcirile devin identităţi, banul – politică editorială. Singura şansă – citiţi tot.

J: Care sunt primele trei adjective care vă vin în minte când vă gândiţi la consumatorul de presă din România? M.M: Îndobitocit la tv, pierdut de ziare, regăsit pe net.

J: Vi s-au oferit, de când aţi început să practicaţi această meserie, bani pentru a îngropa un subiect sau pentru a promova unul? M.M: Bani, nu. Am primit “doar” telefoane prin care mi se cerea să opresc articole sau să modific abordarea unor subiecte.

J: Cum comentaţi faptul că TOŢI jurnaliştii afirmă, la fel ca în politică, că CEILALŢI sunt cumpăraţi? În sensul că, urmând cea mai simplă logică, dacă eu spun că tu furi, iar tu spui că eu fur şi nu există nicio instanţă care să decidă cine fură, atunci CINE NAIBA FURĂ?
M.M.: Nu toţi jurnaliştii afirmă aşa ceva. Din păcate, tagma noastră este judecată tot mai des la grămadă, din cauza acelora dintre noi care apar la tv. În fapt, marea majoritate a oamenilor din redacţii îşi face meseria onest. Dar de dat bani, se dau. Există ziarişti care iau şpagă, acceptă favoruri sau percep “taxe de protecţie”.

J: Sunteţi de acord cu afirmaţia că, în România, s-au plătit şi încă se plătesc jurnalişti (cu funcţii de conducere sau fără) pentru a îngropa un subiect sau pentru a promova unul?
M.M.: Da.

J: Din informaţiile pe care le deţineţi, trustul în care activaţi a decis – prin cei care deţin conducerea şi banii – să “pună batista pe ţambal” în vreun caz care implică interesul public? Sau a decis să susţină un om/partid politic, om de afaceri/ companie/ club sportiv sau sindicat?
M.M.: Nu activez în niciun trust, dar nu cred că există vreunul care să nu blocheze subiecte.

J: Sunteţi mulţumit de modul în care se practică jurnalismul în România? În cazul în care nu sunteţi mulţumit, cine credeţi că este vinovat? Patronul, care are pâinea şi cuţitul şi care “s-a înţeles” cu puterea, sau jurnalistul care acceptă presiunile?
M.M.: Explicaţia e mai complexă şi se leagă, printre altele, de dispariţia graniţei dintre presă şi putere, de infiltrarea statului cu oameni controlaţi de patroni media, de rafinarea metodelor politice, între care PR-ul neconvenţional devine tot mai influent. Mai departe: presa este şi ea dependentă de sistemul de impozite, or, câtă vreme jurnaliştii nu vor avea salariile integral la vedere, câtă vreme patronii vor fi siliţi să dribleze Fiscul pentru a nu da faliment, puţini vor fi aceia, mai ales dintre şefii de redacţii, care să renunţe la “pâine şi cuţit” de dragul unei conştiinţe curate.

J: Sunteţi de acord cu următorul argument: “Presa este o activitate economică ca oricare alta. Ea satisface cererea publicului. Dacă el vrea manele, noi dam manele”? Dacă nu agreaţi acest punct de vedere, cum explicaţi faptul că, de aproape 20 de ani, se întâmplă exact acest lucru?
M.M.: E de domeniul evidenţei că presa nu e un business ca oricare altul, cu atât mai mult cu cât are loc o schimbare de paradigmă globală între hard power şi soft power, iar aceasta din urmă implică în cel mai înalt grad influenţarea maselor, crearea de modele, idoli şi tendinţe capabile să “vrăjească” publicul prin intermediul mass-media. Deci, războiul pentru deţinerea canalelor de comunicare este esenţial, la fel cum e cel pentru audienţă. Dacă vrei audienţă cât mai mare, pentru a face agenda şi a-ţi impune ideologia, e limpede că vei coborî ştacheta intelectuală şi morală a conţinutului mediatic.

J: Sunteţi mulţumit de modul în care evoluează cariera dumneavoastră în presă?
M.M.: Nu.

J: Enumeraţi 3 decizii majore pe care le-aţi lua în cazul în care, mâine, aţi ajunge să deţineţi un trust de presă puternic?
M.M.: 1. Aş angaja o casă de avocaţi cu greutate; 2. Aş aduce manager străin cu experienţă; 3. Aş încerca să “racolez” câteva personalităţi pe care le respect.

J: Din câte ştiţi, care mai este procentul publicităţii plătite de stat în presa din România?
M.M: N-am nici o informaţie în acest sens. Din ce văd la tv şi în ziare, ponderea capitalului privat în piaţa de advertising este mult mai mare decât cea a capitalului de stat.

J: Aveţi vreo simpatie politică? În sensul că simpatizaţi cu un partid anume?
M.M.: În cabina de vot, da. În redacţie, încerc să nu.

J: Pe scara de la 1 la 10, cat de multumit sunteti cu privire la banii castigati din presa, pana in acest moment?
M.M.: 9.

Pana ajung sa postez raspunsurile lui Mihnea Marunta la interviul “solicitat”,  va rog sa le cititi aici. Poate unii o sa inteleaga, citind aceste randuri, traiectoria lui din ultimii doi ani.

Iti multumesc si tie, Mihnea, pentru onestitate. In alte vremuri, ar fi contat mult mai mult decat o simpla apreciere pe un blog. Dar, sunt convins ca stii asta. Ma gandeam ca ar fi bine sa afli ca sunt mai multe persoane care impartasesc acelasi set de valori. Dar, la urma urmei, cine e Japonezul? .

Iata ca nu a trecut mult timp si un al doilea invitat a raspuns. Si, spre bucuria mea acesta a fost Satmareanca. La un moment dat, in dreptul Satmarencei, la blogroll-ul meu, aparea la caracterizarea ei urmatorul lucru: “Un jurnalist cinstit”. Asa am considerat eu ca o pot caracteriza cel mai bine, in urma lecturarii blogului ei. Sau poate ca mai am si niste informatii . Dupa aceste raspunsuri pot spune fara nicio urma de indoiala ca am fost inspirat. Si cand spun cinstit ma refer in primul rand la modul in care se raporteaza la meserie, public si problemele presei din Romania. Multumesc Crina.

JAPONEZUL: Cum ati descrie, in 10 cuvinte, relatia dintre presa si putere din ultimii 4 ani?
CRINA DUNCA: Un căţeluş blând care latră din când în când de foame.

J: Care sunt primele trei adjective care va vin in minte atunci cand va ganditi la consumatorul de presa din Romania?
C.D.: Depinde la care presă te referi. Tirajele principalelor ziare arată că e avid de scandal ieftin şi fete dezbrăcate, dar există, totuşi, şi un alt tip de cititor care vrea doar să fie informat, care ştie să-şi culeagă informaţia din mai multe părţi şi care ştie face diferenţa între un articol bine documentat şi unul scris pe marginea şanţului.

J: Vi s-au oferit, de cand ati inceput sa practicati aceasta meserie, bani pentru a ingropa un subiect sau pentru a promova unul?
C.D.: Nu o dată. Am refuzat, ca să fie clar

J: Cum comentati faptul ca TOTI jurnalistii afirma, la fel ca in politica, ca CEILALTI sunt cumparati? In sensul ca, urmand cea mai simpla logica, daca eu spun ca tu furi, iar tu spui ca eu fur si nu exista nicio instanta care sa decida cine fura, atunci CINE NAIBA FURA?
C.D.: E o caracteristică generală a poporului român, fiecare om din fiecare breaslă se uită în curtea vecinului. Şi jurnaliştii sunt români. Suntem un popor de delaţionişti, cu excepţiile de rigoare.

J: Sunteti de acord cu afirmatia ca, in Romania, s-au platit si inca se platesc jurnalisti (cu functii de conducere sau fara) pentru a ingropa un subiect sau pentru a promova unul?
C.D.: Da. Întrebările tale sunt insinuante.

J: Din informatiile pe care le detineti, trustul in care activati, a decis – prin cei care detin conducerea si banii – sa “puna batista pe tambal” in vreun caz care implica interesul public? Sau, a decis sa sustina un om/partid politic, om de afaceri/ companie/ club sportiv sau sindicat?
C.D.: Spune-mi un trust în care răspunsul e nu, şi-i mănânc pe toţi angajaţii. Chiar şi trustul dacă este cazul.

J: Sunteti multumit de modul in care se practica jurnalismul in Romania? In cazul in care nu sunteti multumit, cine credeti ca este vinovat? Patronul, care are painea si cutitul si care “s-a inteles” cu puterea, sau jurnalistul care accepta presiunile?
C.D.: Nu, mi se pare, adesea, o breaslă oarecum deprofesionalizată şi blazată. – De vină sunt şi patronii şi ziariştii. Compromisul e un mod de viaţă, nu doar în presa din România, ci şi în alte domenii şi, probabil, şi în alte ţări. Depinde de ce fel e compromisul şi cât afectează adevărul şi binele general.

J: Sunteti de acord cu urmatorul argument: “Presa este o activitate economica ca oricare alta. Ea satisface cererea publicului. Daca el vrea manele, noi dam manele”? Daca nu agreati acest punct de vedere, cum explicati faptul ca de apoape 20 de ani se intampla exact acest lucru?
C.D.: Nu sunt de acord în totalitate. Da, presa este o afacere, trebuie să suravieţuiască, deci să găsească şi reţeta succesului. Nu cred neaparat nici în rolul de educator sută la sută al presei (nu numai), dar nici “manelizarea” ei nu este soluţia. În acest moment, cred că soluţia ar fi întoarcerea la presa de acum zece ani, la ce a fost bun atunci, mai multe reportaje şi investigaţie. În acest moment, presa mi se pare superficială şi mult prea plină de opinii.

J: Sunteti multumit de modul in care evolueaza cariera dumneavoastra in presa?
C.D.: Probabil sunt printre norocoşi. Răspunsul este da.

J: Enumerati 3 decizii majore pe care le-ati lua in cazul in care, maine, ati ajunge sa detineti un trust de presa puternic?
C.D.: Profesionalizarea redacţiei, eliminarea subiectelor politice răsuflate, diversificarea subiectelor tratate şi a “speciilor” jurnalistice, echilibru editorial pentru că în unele ziare nici nu mai ştii din ce parte bate vântul. Asta dacă te referi la latura editorială.

J: Din cate stiti, care mai este procentul publicitatii platite de stat in presa din Romania?
C.D.: Chiar nu mai ştiu. Am pierdut subectul ăsta. Dar în condiţiile de acum, cred că creşte substanţial în bugetele totale de publicitate, ceea ce va avea urmări nedorite.

J: Aveti vreo simpatie politica? In sensul ca simpatizati cu un partid anume?
C.D.: Nu.

J: Pe scara de la 1 la 10, cat de multumit sunteti cu privire la banii castigati din presa, pana in acest moment?
C.D.: Depinde ce aşteptări ai. La mine nivelul ar fi opt, în raport cu munca.