Un ochi rade, altu-mi plange

Dar vai, vai ce-mi citira ochisorii?!! E posibil asa ceva?

Am ajuns pe blogul lui Catalin Cocos, via Tiberiu Lovin, pe care il astept inca sa imi raspunda la micul interviu. Mai ales ca a promis.

Revenind la Catalin Cocos nu pot sa spun decat atat: IMI PARE FOARTE RAU PENTRU EL SI PENTRU CEI CA EL. Imi pare rau din toata inima mea. Am avut norocul sa ies la timp din mocirla. Indemnat de batranii pe care, daca nu ii ai, trebuie sa ii cumperi. Cu 1-2 beri .

Ce sa mai zic???? La cat mai mute bloguri despre infectia din presa. Daca presa este cainele de paza al societatii, in relatia cu puterea, blogurile responsabile trebuie sa devina rapid cainele care pazeste cainele. Mai ales ca se cam da la dulce cainele asta de paza, numit mass-media

De ce imi rade un ochi? Pentru ca scriu, obsesiv ar spune unii, despre mizeriile din presa, fara sa intru in can-can-uri, de aproape un an si jumatate. Reactiile au fost destul de limitate. Iata insa ca, pe masura ce apar din ce in ce mai multi care scriu despre adevarul din institutiile de presa si lasa deoparte micile razboaie personale sau mai stiu eu ce non-stiri, se naste o atitudine. E primul pas. La mai mare.

Si i-as mai spune ceva lui Catalin: Ai mare grija ce decizii iei. Sa nu crezi ca in alta parte e altfel. Cei cu coloana vertebrala nu pot supravietui in presa decat cu mari sacrificii. Si vei ajunge la o varsta ceva mai inaintata, in vreo redactie de rahat, plin de amintiri si regrete. Get out, frate! Now! Nu merita sacrificiul. Faima, banii si confortul il monopolizeaza rapid “vedetele” de presa. Restul…mai rau ca soldatii aia din prima linie. Total dispensabili.