Marea pacaleala

Am scris in urma cu ceva timp un post legat de senzatia de putere ce-i incearca pe majoritatea jurnalistilor. Este senzatia aceea care iti spune ca ceilalti te privesc cu respect si teama. Ca usile se deschid mai usor pentru ca esti ceea ce esti. Acest post este dedicat studentilor la jurnalism, si mai putin celor care sunt deja cuprinsi de aburii falsei puteri.

Prin urmare, iata ceea ce nu veti afla niciodata, atat timp cat veti lucra in presa. Puterea asta si senzatia ca esti special este o MARE ABUREALA. 99% din persoanele cu care veti avea contact va vor privi cu dispret. Din pacate, acesta este cuvantul.

Pentru portari o sa fiti “labagii” aia obraznici care stau ca niste vulturi doar, doar or prinde pe banda momentul in care un parlamentar isi incarca portbagajul cu gaini. Oamenii de afaceri va vor vedea ca pe niste simple unelte prin care isi transmit mesajul. “Ce mai vrea ma si ala? De la ce ziar e? N-am timp acum. Fa o conferinta, ia niste genti, pixuri si ce mai iei si hai sa le dam ultimele rezultate, da’ saptamana viitoare. Nu uita sa le iei si de mancare. Pateuri si sucuri”. Apoi iti zambesc frumos la interviu, iar tu crezi ca esti cel mai tare jurnalist de business. Politicienii va vor dispretui cel mai sincer, ei fiind insa singurii care nici macar nu se chinuie foarte mult sa ascunda acest lucuru. Pentru patronii de cluburi ziaristii nu sunt altceva decat niste “fomisti”, niste “vai mama lor”, usor de cumparat. Si tot asa. Pana si PR-istii cu care veti colabora, nu prea dau doi bani pe voi. E drept ca, procentul in cazul lor, este mai mic de 99%, dar nu va amagiti. Trebuie sa le apara niste comunicate de cacat si sa va faca sa veniti cat mai multi la conferinte. Ei activeaza oricum intr-un domeniu mult mai smecher, mai elegant, mai banos decat voi. Sunt deasupra voastra. Iar cei care nu sunt chiar asa de cretinoizi, oricum nu va vor percepe ca persoane, ci doar ca o bucata dintr-o entitate cu care lucreaza si de care au din cand in cand nevoie:”Ala de la GAndul, aia de la Ziarul Financiar etc”. La nivel mare e si mai simplu. Publicitate multa in ziarul/postul unde lucrati si o sa va trimita sefii la cel mai mic si de cacat eveniment organizat.

Si poate cel mai surprinzator va fi sa aflati ca sunteti priviti nasol chiar de cititorii vostri. “Si ziaristii astia corupti, ce gura mare au”, “Uite ce tampenii scrie boul asta” “Uite ce subiecte de cacat aleg” (si asta in timp ce va citesc zi de zi , cam ironic, nu?) . Nu veti avea parte de respect din partea nimanui. Poate doar babele alea, partenerele de cafea ale bunicii, o sa se uite admirativ la voi: “Uite-l si pe nepotu’ lu X, e ziarist”.

Nu-i intrebati pe ziaristii aflati in actiune. Ei nu realizeaza acest lucru. Pana si aia onesti isi iau teapa. Aia care cred ca schimba ceva printr-un material. Nu conteaza. Presa nu este decat un mecanism prin care altii isi trimit mesajele. Iar voi veti fi doar una dintre rotite.

Nu exista glorie, recunoastere, bani si nici macar libertatea de a va pune in valoare talentul de scriitor. Acum. Maine, cine stie? Speranta ramane.