Intentie sau prostie? This is the question.

Pana sa ajung sa-mi asez degetele pe tastatura, am apucat sa-mi bulversez  cativa amici din presa cu o simpla intrebare. Si anume:

Cum faci diferenta intre informatia falsa rezultata in urma premeditarii si cea aparuta din lipsa de documentare?

Singurul raspuns comun a fost urmatorul: “Oamenii care nu au lucrat in presa, nu au avut legatura cu presa sau nu sunt in politica nu au cum sa faca aceasta diferenta.”

In rest, diverse variante, tocmai bune pentru a umple timpul scurs intre berea nr. 1 si berea nr. 6.

Eu nu zic ca asa e, dar parca as inclina sa-i cred.

Alo, Realitatea TV?

Suntem un grup de cetateni care doreste sa va urmeze exemplu si sa initieze o campanie publica in genul “Tu faci realitatea!”. Stiti dumneavoastra, aia cu panourile puse in strada,  unde vin oamenii si scriu cu carioca ce nu le place si ce ar vrea sa se schimbe.

Noua ne-a placut foarte mult ce ati facut. Stim ca sunteti singura televiziune interesata sincer de oameni si ca ati avut toate initiativele de acest gen fara sa va ganditi la rating. Chiar conteaza omul. Asa am simtit noi. Mai stim si ca faceti toate eforturile sa ne educati prin demersurile dumneavoastra jurnalistice si ca sunteti foarte obiectivi.

De aceea va solicitam ajutorul si sa instalati acele panouri pe la Universitate. Noi o sa venim si o sa scriem ce nu mai vrem sa vedem la televizor. Noi si copiii nostri. Suntem convinsi ca Realitatea TV o sa tina cont de parerea noastra, a celor care au mai mult de 8 clase si nu mai vor sa-l vada pe Becali, de exemplu.

Speram ca si celelalte televiziuni sa fie la fel de deontoloage ca voi. 

Mai vrem sa adunam semnaturi si pentru o petitie, la fel cum a facut Andrei Gheorghe - mare om - cu aia cu taxa auto, si sa o ducem la toate televiziunile. Poate il convingeti pe Andrei Gheorghe -mare om - sa stranga el semnaturile si sa o predea la toti patronii, sefii, sefuletii, sclavii si raspandacii din presa. Asa cum a facut la Bruxelles. Domne’ ce tare a fost atunci. Si o sa-l mai rugam sa va aduca una separat, doar pentru dumneavostra, in care o sa va rugam sa nu il mai dati pe post pe domnul Andrei Gheorghe - mare om.

Va multumim anticipat pentru ajutor si va dorim succesuri nebanuite in activitate

Stop joc!Piua!Pauza!

Bai fratilor, stati asa ca nu-i asa.

Mi s-a spus ba pe blog, ba pe la o bere cum ca as avea ceva cu jurnalistii. Sau ca am uitat repede de unde am plecat. Si asta pentru ca absolut toate posturile mele sunt legate de presa, in special de problemele breslei- asa cum le vad eu. Sunt dator cu ceva explicatii ca sa nu inceapa lumea sa ma ia de frustrat, razbunator, copil tembel sau mai stiu eu ce. Nu de alta, dar apoi nu mai crede nimeni ce zic.

Deci, asadar si prin urmare:

1. Am ales sa scriu numai despre presa deoarece nu sunt un blogger in adevaratul sens al cuvantului. Urasc sa-mi dau cu parerea in public despre orice: sport, politica, femei, dragoste, religie, viata, moarte, afaceri, masini, filme, zile insorite, zile ploioase, dezamagiri, ganduri sinucigase si ce mai vreti. Consider ca oricare din subiectele de mai sus sunt dezbatute suficient cu prietenii. Nu am de ce sa-mi vars in blogosfera toate gandurile. Intime sau nu.

2. Atunci cand am decis sa incep acest blog mi-am zis doar atat: “Vreau sa transmit un mesaj. Unul singur. Nu doua, nu trei.” Din acest motiv sunt consecvent. Problema este ca, intr-adevar, consecventa asta poate semana cu cea a nebunului. Va asigur ca sunt perfect sanatos. Stiu, nebunul zice ca nu-i nebun

3. Momentan este singura meserie practicata pe parcursul a cativa ani. Deci o cunosc. Deci sunt destul de convins ca nu pot gresi funadamental. Deci e logic sa scrii despre ceea ce ai impresia ca stii. Deci…da.

4. Cei mai buni prieteni ai mei sunt jurnalisti. Jurnalisti cu experienta. Lor le datorez foarte mult. Nu am cum “sa am boala” pe jurnalisti.

5. Dpdv strategic, tactic sau cum vreti sa-i spuneti, decizia de a scrie doar despre o anumita problema se poate dovedi foarte buna, in timp.

6. Sunt doar cateva voci in blogosfera care pun degetul pe rana deschisa din presa. Mult prea putine. Majoritatea blogurilor legate de mass-media trateaza acest domeniu superficial, in opinia mea. Sau o dau prea mult in politic, atacuri personale, barfa etc. Acelea nu sunt bloguri legate de mass-media.

Momentan cam atat.

Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa primesti!

Nici macar nu-mi trece prin cap sa fac vreo paralela intre un post mai vechi de-al meu si articolul dl. Andrei Plesu, semnalat de Cezar Paul-Badescu in urma cu ceva timp. Eu l-am descoperit de-abia astazi, insa unele idei ale dl. Plesu m-au dus cu gandul la intrebarea ce-mi zburda prin creieri la un moment dat.

Nu veti gasi idei noi, surprinzatoare sau revelatoare. Din contra, aceleasi probleme discutate si rediscutate. Manipulare, selectia stirilor, intoxicarea cu non-stiri. Cred insa ca, in mod obligatoriu, acest gen de  probleme trebuiesc aratate cu degetul la intervale regulate. Si asta din simplul motiv ca, altfel,  trecute la categoria “Da, stim toate astea. Asta e. Vedem noi. Ce rost are sa mai scriem?”, vor intra in normalitate. In plus, daca sunt evidentiate poate ca va intelege si publicul la un moment dat ca, daca el nu citeste/urmareste/asculta non-stirile, nici jurnalistii nu vor mai insista cu acest tip de presa.  

Presa este doar o alta activitate economica. In functie de cerere apare si oferta. Si cum reprezentantii mass-media nu pierd timpul si banii cu educarea sau modelarea nevoilor, nu ramane decat ca publicul sa fie mai atent la cerinte.

De ce iti doresti sa lucrezi in presa?

Cred ca este cea mai grea intrebare pentru studentii la jurnalism. Pentru ca in orice alt caz raspunsurile sunt multiple.

De ce vrei sa te faci programator? Pentru ca imi plac calculatoarele si programarea. Mi se pare cea mai inteligenta si provocatoare treaba.

De vrei sa te faci pompier? Pentru ca vreau sa salvez oameni si sa fiu erou.

De vrei sa lucrezi in avocatura? Pentru ca se fac bani

etc etc. Bune sau proaste, motivatiile respective sunt cat se poate de reale.

Dar in presa? De ce sa lucrezi? Ce ai putea raspunde? Nimic, pentru ca habar nu ai ce inseamna “a fi jurnalist”. Si nu e vina ta. In fapt, este cea mai ciudata “meserie”. Folosesc ghilimelele pentru ca nu sunt convins. Este o meserie pentru ca iti iei salariul de la ziar luna de luna. Pentru ca te duci la program. Pentru ca exista structura ierarhica. Pentru ca ai colegi. In rest? Ce stie un jurnalist si nu stiu altii? Cu putin antrenament oricine devine ziarist. Programatorul devine jurnalist. Jurnalistul devine programator?

Prin urmare…de ce vrei asta? 

Posibile raspunsuri:

Pentru ca am posibilitatea sa imi pun in valoare talentul de scriitor. Esti cu vaca? Ce talent? Ai la dispozitie 2-3.000 de semne (in medie) iar de metafore si hiperbole nici nu se pune vorba. Subiect, predicat, complement direct, indirect, de loc, de timp si gata.

Pentru ca pot schimba ceva in tara mea, prin articolele mele? Marsh inapoi in liceu.

Cata influenta mai are presa scrisa?

Se tot vorbeste despre declinul presei scrise. Cum ca aceasta nu mai are puterea de altadata si ca televiziunea a devenit cu adevarat regina. Nu pot sa fiu decat de acord. Cel putin pe palierul politic, sticla a depasit cu mult penita. Dar…  pentru ca intotdeauna exista un astfel de “dar”… asta nu inseamna ca nu mai e profitabil sa ai un ziar. Este o falsa impresie. Aaaa, ca nu se mai scot milioanele de euroi de altadata, asta da. Din acest punct de vedere sa se tot planga toti. Ca de fapt, asta ii doare pe ei. Le scade audienta, le scade pretul pe cm patrat la publicitate iar “donatiile” partidelor se subtiaza, in conditiile in care mesajul lor nu mai atinge 30.000 de cititori pe zi, ci doar vreo 10.000. De aceea au si aparut, in sfarsit, si la noi, trusturile media. Tv + ziare + radio = multi fraieri de intoxicat si implicit cacalau de bani.

Lumea tot uita insa ca Romania nu se rezuma la Bucuresti sau la Basescu si Tariceanu. Banii se fac si in celelate judete iar bataliile pe ciolan dintre esaloanele 2 si 3 sunt mult mai violente decat va puteti inchipui. Iar in acest razboi,

Cine vine din urma?

Oare ce va fi dupa? Dupa ce vor disparea din presa toti dinozaurii. Nu va ganditi la Popescu, Nistorescu, Stanescu etc. Nu ei sunt dinozaurii. 

Vorbesc despre cei care au iubit aceasta meserie. Despre cei care au construit aceasta meserie. Ziaristii care au acum, cu mici exceptii, in jurul a 40 de ani, au inceput sa dispara. Sunt bolnavi, tristi, melancolici si frustrati. Bolnavi de ulcer sau mai stiu eu ce, din cauza stresului, a programului si a alimentatiei. Tristi pentru ca incet, incet se despart de meseria pe care au iubit-o, desi inca profeseaza. Melancolici pentru ca

Ce nu te invata la facultatea de jurnalism

Anul I. De-abia ai iesit din liceu si ai intrat in prima divizie, la facultate. Esti student la jurnalism si esti bucuros ca ai intrat la facultatea la care ti-ai dorit. Inca visator, astepti sa acumulezi cunostintele necesare pentru a deveni jurnalist. Nu stii cu ce se mananca meseria asta, e ceva destul de abstract, dar iti place. Tu poate o asimilezi cu Andreea Esca, in timp ce colegul tau se gandeste mai mult la Cristoiu. Neinteresant. Inca.

Anul II. Nu mai esti boboc si deja incepi sa te uiti altfel la TV si sa citesti ziarele intr-un mod diferit. Incepi sa crezi ca ai inteles ce inseamna sa fii jurnalist si esti multumit de alegerea facuta. Profesorii iti baga in cap sute de pagini cu teorii ale comunicarii, cu notiuni de stilistica si redactare etc. si iti explica cam ce trebuie sa faci pentru a deveni jurnalist

Anul III. Alte cursuri,

Despre oameni, nu despre jurnalisti

Oricum as da-o, tot la comportamentul mitocanesc al jurnalistilor ajung. Ma lovesc de el destul de des si, de fiecare data, descopar forme noi ale nesimtirii, ale senzatiei ca totul li se cuvine.

Recent, am realizat insa ca sunt total gresit sa-mi spun in barba, in acele momente: “Ce ziarist de cacat”. Pentru ca acest comportament nu are de-a face cu jurnalismul. Ci cu omul. El nu este un jurnalist lipsit de educatie si bun-simt, ci un om care are mari carente la capitolele respective.

Am intalnit ziaristi care insistau ca niste nebuni sa le aranjez diverse intalniri sau interviuri, pentru ca in ultimul moment sa-mi spuna ca nu mai ajung, pentru ca e ceva mai important in alta parte. Iar asta dupa ce pierdeam o gramada de timp cu munca de lamurire (vis-a-vis de cei care urmau sa acorde interviul) si cu pregatirea materialelor. Cum poti sa zici asa ceva? Ca sunt mai putin important, ca nu merit timpul tau? Cat de needucat poti fi?

Deontologi cu burta plina

Cat de misto sunt conceptele. Notiunile abstracte si generalizarile. Te salveaza din multe situatii neplacute. Poti afirma orice vrea muschiul tau. Fara sa te iei de nimeni, fara sa-ti asumi responsabilitatea. Stiti voi, exprimari de genul: “Femeile sunt niste tradatoare. Dar nu tu, draga mea. Asa…in general”.

Cam asa si cu materialul de ieri din EVZ. La fel ca politicienii, ce afirma cu o usurinta debordanta ca in Romania exista coruptie, la fel si ziaristii astia multi-milionari s-au apucat sa “vorbeasca”. Adica au pus ei punctul pe “I”.  Adica scot ei la iveala mizeriile breslei. Ei, corectii, imaculati, deontologii.

Sunt dezamagiti si revoltati. Presa se tabloidizeaza. Presa devine o simpla prestare de servicii. Presa sucks. Presa…asa…in general. Adica presa facuta de ei in ultimii 20 de ani. Doar de ei. Isi asuma acest lucru? Nici vorba. Nici usturoi nu au mancat, nici gura nu le miroase. Cineva, o fiinta nevazuta, o entitate supranaturala a adus presa in acest punct. In nici un caz ei. Daca imi gasiti in articol o singura propozitie prin care isi asuma, macar 1%, starea jalnica in care s-a ajuns, eu renunt la blog. Pentru ca sunt un tampit. Un cretin analfabet si un frustrat.

Marea pacaleala

Am scris in urma cu ceva timp un post legat de senzatia de putere ce-i incearca pe majoritatea jurnalistilor. Este senzatia aceea care iti spune ca ceilalti te privesc cu respect si teama. Ca usile se deschid mai usor pentru ca esti ceea ce esti. Acest post este dedicat studentilor la jurnalism, si mai putin celor care sunt deja cuprinsi de aburii falsei puteri.

Prin urmare, iata ceea ce nu veti afla niciodata, atat timp cat veti lucra in presa. Puterea asta si senzatia ca esti special este o MARE ABUREALA. 99% din persoanele cu care veti avea contact va vor privi cu dispret. Din pacate, acesta este cuvantul.

Dezinformarea e la ordinea “Zilei”

Dincolo de generalizari de genul “presa e o curva, presa imorala, presa subordonata etc” discutia trebuie mutata, la un moment dat, in planul raspunderii individuale. Si asta pentru ca, oricata teama iti inspira seful sau perspectiva pierderii locului de munca, fiecare individ are posibilitatea de a alege.

Un jurnalist de la Ziua a ales. Si a reusit sa demonstreze, fara niciun efort, ca mizeria umana poate atinge intr-adevar culmi inimaginabil de inalte.  

Inchipuiti-va ca Patapievici nu publica acest articol, iar publicul avea acces doar la aceste informatii false aparute in urma interpretarii eronate, cu buna-stiinta, a mesajului original.

Cainele de paza s-a imprietenit cu hotul

Incercand sa pun cap la cap o bibliografie pentru un examen, mi-am adus aminte de o carte pe care a trebuit, la momentul studiilor, sa o invat din scoarta in scoarta. Pentru cei  aflati la inceput de drum, interesati de “lumea” comunicarii, este destul de utila. Incepi sa mirosi, la nivel teoretic, sistemul. Este o compilatie - ca doar nu va asteptati la ceva original- intitulata sugestiv “Mass-media. Puterea fara contraputere”.

Coincidenta face ca, pornind de la aceasta idee, vroiam sa scriu un post legat de faptul ca presa este singurul sistem nesupravegheat. Am gasit insa acest articol si m-am gandit ca mai bine dati un ochi peste el. In special jurnalistii care stiu ca intra pe acest blog si studentii atrasi de mirajul semnaturii in gazete.

Iata doar cateva pasaje care rezuma printre altele si scopul lansarii acestui blog:

Natie blestemata cauta jurnalisti cu responsabilitate

Daca presa nu ar scrie despre magariile facute de putere, nemernicii aia din politica ar distruge o natie in 15 ani. Oricata deamagire si lipsa de respect as avea vis-a-vis de presa autohtona din prezent, nu voi spune niciodata decat ca trebuie sa existe. Daca reuseste sa scoata la iveala un singur rau este suficient pentru mine.

Astazi am insa o alta problema. Si anume faptul ca, spre deosebire de alte tari, la Romanica jurnalistii nu fac nimic constructiv. Eu nu vad emisiuni sau ziare care sa invete, sa educe, sa ajute tinerii de exemplu. O sa aud probabil ca jurnalistii sunt cainii de paza care stau cu ochii pe putere si ne ajuta indirect pe noi. Ok. Dar oare nu se pot face si emisiuni cu adevarat utile? Cand ma gandesc ca tinerii habar nu au ce se intampla pe piata muncii si ca ies ca viezurii in camp deschis, iar ziaristii astia nu fac nimic in acest sens, ma apuca dracii.

Gazeta Sporturilor Murdare

Ancheta bestiala si dezvaluiri fenomenale. “Noi suntem cei care au declansat aceste controale. Datorita muncii si profesionalismului nostru au fost scoase la iveala neregulile din fotbal”. Asa chitaie soparla de Tolontan ori de cate ori se vorbeste de facaturile din fotbal.

E foarte bine ca s-a aflat, trebuie sa ii opreasca cineva si pe mafiotii astia inculti. Doar ca ma scoate din minti falosenia asta ce nu are nicio baza. Scurt pe doi: hartiile cu toate informatiile privind cazul Bratu au plecat de la FRF. Nea Sandu s-a ocupat de dusmanii lui de-o viata: fratii Becali si Gica Popescu. Iar asta nu este doar un scenariu de blogger plictisit. Asa s-a intamplat. Maretul Tolo a primit actele in cauza, fara sa faca nici cel mai mic efort. Gazeta Sporturilor a avut norocul sa fie “the chosen one”.

Dom’ Cristoiu, iar se ia astia de matale! Nu zici nimic?

EVZ il facea zilele trecute de dom’ Cristoiu, nici mai mult nici mai putin decat: spalator de cadavre, resuscitator de cadavre. Si cate si mai cate. (vezi postul anterior). Azi este randul celor de la Cotidianul sa le dea un pumn in moaca baietilor lui Voiculescu, inclusiv lu’ nea caisa. Ete ce zice Ioan T. Morar chiar in editorial. Poti sa-l contrazici? Normal ca nu. Are dreptate.

De cacat e doar motivatia. Respectiv, razboiul inceput intre cele doua trusturi. Ca doar nu credeati ca i-a apucat vreo “criza” de sinceritate sau moralitate. Oricum, pentru noi este bine si asa. Adica, macar asa daca altfel nu se poate.

Certati-va fratilor si dati-va in gat si in fapt, pana intelege tot poporul cam ce natie de lichele sunteti. Voi, jurnalistii astia cu greutate.

Va doresc succese nebanuite si va rog doar un lucru: nu va menajati. Please, pretty please.

Ce-o fi fost in capul lor?

Hmm….interesant. Merita citit. Cu atentie insa :). Mai ales ca vine dupa asta. Miroase ori a cadere psihica ori a mici polite platite. Daca vad ca o tine asa, imi schimba parerea. Asa…o tzara. Vis-a-vis de publicatie insa…exclus.

Procurorii mizerabili

Cata lipsa de onoare si barbatie! Sa acuzi pe cineva de fapte si ganduri ce se invart si-n propria-ti ograda. Sa arunci cu pietre in proprii colegi. Cand tu insuti faci exact aceleasi lucruri.

Am rasfoit blogurile catorva jurnalisti, ce isi asuma identitatea, preocupati de ce fac confratii lor. In mod normal, ar trebui sa ma bucure articolele in care sunt dezavuate fel de fel de practici incorecte, greseli profesionale sau actiuni murdare. Ca si curajul de a spune cine sunt. Nici vorba de asa ceva. M-a incercat insa un sentiment greu de descris. Un amestec de uimire, dezaprobare, nervi si sila efectiva.

Din simplul motiv ca postarile lor sunt izvorate din impotenta, din usurinta cu care omul critica orice, din lipsa de onoare, din razbunare, din orgoliul cretin si din frustrarea unora care nu sunt decat niste mediocri. Nu ataca absolut deloc problema de fond a unei meserii atat de frumoase (la origine) si cu un impact atat de mare in orice societate. Nici macar nu vor sa schimbe ceva, cauta doar recunoasterea pe care profesionalismul lor nu le-o poate acorda. Mai scriu din cand in cand cate un astfel de post pentru a arata cate stiu ei si cat de buni sunt. Apoi, se intorc si scriu la fel de prost ca cel pe care tocmai l-au desfiintat. Si scriu intr-un ziar la fel de murdar ca cel la care scrie nemernicul acuzat.

Se complac in mocirla, avand insa tupeul fantastic

Animalele si presa

Desi suna cam gay, trebuie sa recunosc ca ma topesc dupa animale. Chiar nu ai cum sa rezisti unei priviri rugatoare sau suparate a unui pui. De caine, pisica, caprioara, leu, liliac, rama sau tantar. La un moment dat chiar mi-am pus unele intrebari. Ce naiba, nu-i normal la varsta mea, barbat in floarea varstei, sa ma emotioneze povestea unui pui de rottweiler scapat dinttr-o curte unde era tinut in lant. Stiti voi, emisiunea aia de pe Animal Planet. Oi avea probleme, mi-am zis.

Chiar ma gandeam sa vorbesc cu un prieten, psiholog. Cine stie, poate simt vreo lipsa de afectiune? Poate am fost neglijat de parinti si ma regasesc in povestea respectiva?
Norocul meu ca am deschis televizorul aseara. Era fix ora 23.00. Am zapat timp de 10 minute. Maxim. Ce vazura ochisorii mei, umezi, de caprioara?

1. PRO TV – au inceput reducerile
2. B1 – Impresara sexi Ana Maria Prodan. Asta era scris, sa ma fac mic

Dilema off topic

Ce titlu tembel

Deci, asadar si prin urmare prezentul blog unde imi vars toti nervii, curiozitatile si fierea nu este un blog cu trafic foarte mare si foarte cunoscut. De ce? Foarte pe scurt, pentru ca nu am facut nimic din ceea ce ar fi trebuit sa fac pentru popularizare: un blogroll cat mai bogat, comentarii cat mai multe pe cat mai multe site-uri (in special la cei cu trafic) si nici nu am ales o tematica foarte atragatoare.

Eu unu’ n-am nici o problema. Scrisul pe blog imi ocupa timpul mort de la munca. Si sa nu va prind ca incepeti cu din alea ca o frec ca toti o frecam mai mult sau mai putin Doar ca m-a intrebat un prieten de ce nu fac toate lucrurile enumerate mai sus daca tot imi doresc ca problema ridicata de mine, respectiv declinul presei, sa fie auzita de cat mai multi oameni, in special tineri?

Foarte pertinenta intrebarea, trebuie sa recunosc. De aici si dilema. Nu as putea baga zeci de comment-uri pe zi nici daca ma bati. Cele mai multe tematici din blogosfera nu ma intereseaza iar cei mai multi comentatori ai realitatii sunt niste “pafaristi” in opinia mea. (le cer iertare celor pe care inca nu i-am gasit desi ar merita). Politica nu ma intereseaza decat la nivel de informatii de baza, varsta filosofiilor ieftine despre viata a cam trecut, suferintele tanarului Werter nu ma provoaca indeajuns si tot asa.  

Pe de alta parte, daca tot consider ca blogosfera este un bun vehicul de diseminare a informatiilor ar trebui sa gandesc ca si-ntr-un business si sa aleg cele mai valabile metode de marketizare.

Ete o dilema. Din aia pe care o am in asteptarea unui taxi. De 20 de minute sun si nici macar nu prind linie libera.

Oglinjoara, oglinjoara ce puii mei sa fac? Voi, cei care ma cititi si chiar si voi cei care ajungeti din intamplare in cautarea a “a regula o fata” (asta am gasit azi la statistici, printre altele) si a tot felul de lucruri bolnave, ce-ati face in locul meu?